luni, 13 septembrie 2010

Universitatea Spiru Haret amână licenţa din septembrie


Conducerea universităţii îi ţine în continuare pe absolvenţii promoţiilor 2008 şi 2009 cu sufletul la gură. Examenul de licenţă „renegat“ de Ministerul Educaţiei şi anunţat că va fi susţinut din nou în perioada 15-30 septembrie a fost amânat pe termen nedefinit.
Absolvenţii formelor de învăţământ neacreditate de la Universitatea „Spiru Haret" (USH) care se pregătiseră pentru a repeta licenţa susţinută în urmă cu un an sau doi au aflat, săptămâna trecută, că organizarea examenului este „suspendată".
Purtătorul de cuvânt al universităţii, Cornel Toader, a declarat că instituţia nu va putea organiza o nouă testare „până când nu va apărea un act normativ din partea Ministerului Educaţiei, din care să rezulte condiţiile clare de desfăşurare a licenţei".

Anunţul i-a luat prin surprindere pe absolvenţii USH care se pregătiseră pentru un nou examen, chiar dacă nu agreau ideea.

Preşedintele Asociaţiei Absolvenţilor USH (AAUSH), Constantin Sledz, este nemulţumit de modul în care comunică atât universitatea, cât şi Ministerul Educaţiei.
„Nu se ştie dacă licenţa se va repeta, până la urmă, şi nici ce va face conducerea USH mai departe. Între timp, absolvenţii se găsesc într-o situaţie care nu mai suportă amânare", spune Constantin Sledz.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu