Studenţii Universităţii Spiru Haret, ale căror diplome au fost şi anul trecut contestate de reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, au ajuns şi în prezent în atenţia aceluiaşi minister. Recent, ministrul Daniel Funeriu a anunţat că vor fi reexaminaţi dacă vor să aibă parte de diplome recunoscute.
Pe lângă reexaminarea absolvenţilor, se vor acredita şi programele instituţiei, care vor fi monitorizate pe o perioadă de zece ani. Potrivit ministrului Funeriu, până acum au funcţionat 17 facultăţi neacreditate ale Universităţii Spiru Haret, toate cu forma de învăţământ la distanţă.
Reexaminarea tuturor absolvenţilor ar pune ordine în acest domeniu.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu